Zilele trecute a apărut o nouă carte scrisă de Doina Ruşti, romanul “Lizoanca la 11 ani”, Editura Trei, Bucureşti, 2009. 
Fotografie preluată de pe site-ul Doinei Ruşti, www.doinarusti.ro
De ce vorbim despre un roman şi, mai precis, despre acest roman la categoria de publicaţii etnologie şi antropologie culturală? Iată câteva extrase dintr-un articol remarcabil, scris de Vintilă Mihăilescu, Dilema Veche, nr 270, 16 aprilie 2009, sau puteţi alege să citiţi tot articolul lui la http://www.dilemaveche.ro/index.php?nr=270&cmd=articol&id=10442:
1. ” După cum mărturiseşte Doina Ruşti, acest roman s-a născut şi el din revolta împotriva unei falsificări şi manipulări a „realităţii“: „Am deschis ziarul şi-am citit o frază care mi-a făcut gaură în creier: o prostituată în vîrstă de 11 ani a umplut un sat întreg de sifilis. Deşi ştirea a fost apoi preluată în aproape toate cotidienele importante, era evident că nimeni nu se obosise să investigheze sau măcar să verifice informaţia. Şi tocmai această indiferenţă năucitoare m-a determinat să scriu un roman. Şi-atunci am început propria cercetare. Fetiţa care umpluse satul de boli era în realitate…“. Revoltată de reality show-ul jurnalistic, ficţiunea pleacă deci în căutarea „adevăratei realităţi“.”
2. “O spune, de fapt, tot autoarea, cu cîteva rînduri mai jos: „Romanul acesta nu este cumva şi despre promiscuitate?“ – o întreabă mai departe Ovidiu Şimonca. „În primul rînd!“ – răspunde prompt Doina Ruşti.
„O promiscuitate întemeiată pe mici compromisuri, pe erori trecute cu vederea. De exemplu, în romanul meu este vorba şi despre un personaj, întemeietor al Satului Nou (Petrache Notaru), care găseşte un monogram creştin (de la Sit tibi terra levis), fără să aibă idee ce înseamnă, şi, încredinţat că este un mesaj protector, comite în numele acestei protecţii o serie de violenţe morale care, de-a lungul timpului, generează legături incestuoase, complexe ori acte de revoltă, adică «neglijenţele» pe care se sprijină lumea Lizoancăi. Iar acest Petrache, implicat accidental în viaţa mai multor personaje, este rudă de sînge cu Lizoanca, deşi nici unul dintre ei doi nu ştie. În acest amestec precar, de idealuri şi complexe, mi se pare mie că stă astăzi istoria noastră.“
Promiscuitatea sau prostituţia moral- / intelectuală: este o temă antropologică? Putem să spunem că promiscuitatea este o temă de actualitate; în ultimii ani, au fost “descoperite” ca promiscue personalităţi ale vieţii publice, una după alta. Ce incidenţă are această atitudine pe termen lung? Cum era simţită şi denumită această atitudine sub comunism? Avea aceeaşi gravitate şi atunci? Era conotată “negativ” ca promiscuitate? Întrebări lăsate deocamdată fără răspuns, vă recomandăm cartea Doinei Ruşti şi, împreună cu ea, din aceeaşi serie (dar poate mai caldă şi mai puţin acuzatoare), “Pupa russa” a lui Gheorghe Crăciun.
